Cupa României – sferturile de finală, faza județeană

Mihai Bravu - Dunarea Giurgiu: 4-3
Mihai Bravu – Dunarea Giurgiu: 4-3 (Foto: Adrian Raduca)

Sferturile de finală ale Cupei României, faza județeană, s-au disputat miercuri, 12 aprilie, cu începere de la ora 17.00.

Jocurile din această fază s-au disputat într-o singură manșă, fără reprize de prelungire. Au fost trei partide în care scorul s-a stabilit prin lovituri de departajare.

Conform înțelegerii reprezentanților echipelor s-a convenit ca partidele să se joace pe zone; așa se face că în zona Sud s-au întâlnit cele mai bune două echipe ale Seriei Sud și că, în urma rezultatului, Dunărea Giurgiu a fost eliminată din competiție.

Mihai Bravu a învins pe Dunărea Giurgiu și în Cupă, după victoria din campionat, confirmând încă odată forma foarte bună în care se află echipa.

ACS Pro Giurgiu, singura echipă de Liga a 5-a prezentă în această fază a competiției, a obținut o frumoasă victorie împotriva echipei din Slobozia, echipă care fie vorba între noi, probabil că este mult depășită valoric de ACS.

În zona de Nord ambele partide s-au tranșat în urma executării loviturilor de departajare, după 90 de minute ambele încheindu-se cu scorul de 1-1.

Iată rezultatele înregistrate în sferturile Cupei României, faza pe județul Giurgiu:
ACS Pro Giurgiu – AS Voința Slobozia: 4 – 2
AS Mihai Bravu – CSM Dunărea Giurgiu: 4 – 3 (0-0 după 90 min)
AS Luceafărul Trestieni – AS Unirea Joița: 2 – 4 (1-1 după 90 de min)
FC Bolintin Deal – CS Zmeii Ogrezeni: 7 – 6 (1-1 după 90 min)

Pe data de 26 aprilie se vor disputa semifinalele, echipele participante la acea fază fiind: ACS Pro Giurgiu, AS Mihai Bravu, FC Bolintin Deal, AS Unirea Joița. Probabil că se va păstra opțiunea zonală, caz în care ACS Pro va juca cu Mihai Bravu și Bolintin Deal cu Unirea Joița.

Comenteaza