Derby local amical, între Comana și Vlad Țepeș!

Amical Comana - Vlad Tepes
Amical Comana – Vlad Tepes

Agro Gold Vlad Țepeș a învins pe Gloria Comana cu 6-2 într-un derby amical disputat duminică, 5 martie pe stadionul din Comana.

Între cele două echipe ale aceleiași comune există dintotdeauna o mare rivalitate, fiecare dorind să arate suporterilor că este mai bună; întotdeauna întâlnirea celor două echipe a avut valențele unui derby, chiar dacă a fost vorba de un meci amical, ca cel de duminică.

”A fost un meci foarte încleștat, ca toate meciurile disputate între echipele noastre, chiar dacă cel de azi a fost doar unul de pregătire”, mi-a spus Valentin Dumitrache, de la Gloria Comana.

”Cei din Vlad Țepeș au venit cu singurul gând să câștige și chiar au reușit, scorul final al partidei fiind 6-2 pentru ei.
E oarecum rușinos scorul mai ales că noi am jucat acasă, în fața propriilor suporteri; și cei din Vlad Țepeș au avut suporteri însă ei au jucat în deplasare…

Nu am pus prea mult la inimă scorul căci noi am abordat partida doar ca pe una de pregătire, un bun prilej de a vedea cum stăm cu puțin înainte de reluarea campionatului și a stabili și lotul primei echipe cu care vom începe returul.

Am rulat mai mulți jucători astfel încât să ne facem o imagine completă asupra lotului.
Am început bine partida dar am ratat mult și la pauză scorul a fost egal, 0-0; după pauză s-a văzut că cei din Vlad Țepeș sunt mai motivați decât noi, au avut și un jucător de eșalon superior și ne-au dat repede 5 goluri.

Am marcat și noi de două ori, prin Mirea Cristian și Pena Daniel, au mai dat și ei un gol și s-a terminat 6-2 pentru Vlad Țepeș.

Duminică a fost o zi superbă, de primăvară, cu mult soare așa că nu puteam să nu susținem și repriza a treia, o repriză la care a fost nevoie să pornim și instalația de nocturnă întrucât arbitrii au acordat foarte multe minute de prelungiri.
Până târziu în noapte s-au auzit încurajările HAI COMANA, HAI VLAD ȚEPEȘ și, mai ales, HAI NOROC!!”, a încheiat, glumind, Valentin Dumitrache cronica unei întâlniri amical-fotbalistice reușite.

Comenteaza